Iaşul are grijă de monumentele naturii

O comisie specială de ordonare a vegetaţiei la nivelul municipiului Iaşi a luat câteva măsuri cu privire la situaţia arborilor din oraș. O primă decizie se referă la Plopii fără soţ, monument al naturii reprezentativ pentru ieşeni. Membrii Comisiei au făcut primele verificări în teren analizand starea arborilor si au decis începerea unui tratament special, deoarece pomii prezintă un grad ridicat de putreziciune la nivelul scoarţei.

Membri comisiei au analizat si situaţia arborilor din mai multe zone din oraş. Ca o primă măsură, Comisia a decis înlăturarea tuturor arborilor uscaţi de la marginea bulevardelor şi pregătirea locurilor pentru campania de plantări care va demara în această toamnă.

‘Plopii fără soț’ este un grup format inițial din 29 plopi albi aflați pe Șoseaua Bucium din municipiul Iași. Acești plopi l-au inspirat pe poetul Mihai Eminescu în compunerea poeziei ‘Pe lângă plopii fără soț’, poezie care evocă iubirea dintre Eminescu și Veronica Micle, plopii fiind considerați ca un reper în drumul către iubită.

În decursul timpului, unii din cei 29 de plopi au fost loviți de trăsnet, iar alții au fost tăiați deoarece se uscaseră. În prezent, există numai 15 din cei 29 de plopi consemnați la momentul ridicării lor la rangul de arbori monumentali. Conform fostului director al Grădinii Botanice din Iași, prof. dr. Mandache Leocov, “când s-a înființat Casa de Oaspeți a lui Ceaușescu, s-a amenajat un spațiu unde să aterizeze elicopterele, albia pârâului Vămășoaiei a fost adâncită, iar malurile placate cu prefabricate. Din această cauză, nivelul apei pârâului a scăzut, iar cel al apei freatice a ajuns egal cu cel al pârâului și nu mai este cel preferat de plopii albi. Durata lor de viață va fi redusă de acest aspect”. Deoarece plopii cresc în locuri mlăștinoase, conservarea Plopilor fără soț este dificilă din cauza alimentării deficitare cu apă a zonei.

Declaraţi monument al naturii in 1973, în fața plopilor fără soț a fost amplasat un bust al poetului Eminescu. Pe soclu se află o placă de marmură cu următoarea inscripție:

Pe lîngă plopii fără soț
Adesea am trecut,
Mă cunoșteau vecinii toți
Tu nu m-ai cunoscut

 

 

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: