Oua poșate altfel…

Ingrediente:

2 oua proaspete

ceapa verde

parmezan

somon afumat

sare, piper…

Mod de preparare:  se separa albusul de galbenus, se bate separat albusul intr-un castron, se ia un pahar de dimensiuni mici (sau ceasca de cafea) in care se pune o folie alimentara. Se toarna inauntru continutul albusului batut, in care s-au adaugat ceapa, bucatele mici de somon si parmezan.  Apoi se pune de asupra galbenusul. Se scoate folia din pahar si se leaga la gat, dupa care se introduce in apa fiarta. Se acopera recipientul de fierbere si se lasa la fiert in apa cateva minute, apoi se scoate, se desface din folie si se serveste cu paine prajita sau crackersi.

Aside

Halloween – o sărbătoare controversată

Asociată deseori cu kitch-ul și plasată în rândul sărbătorilor de import (de la americani), Haloween-ul îi împarte pe români în două părți – cei care o blamează și îi contesta originalitatea, și cei care sunt curioși să o trăiască, sau chiar se pregătesc entuziaști să o întâmpine.

Puțini știu că această sărbătoare are origini europene – mai precis scoțiene și irlandeze – și își trage sevele din credința creștină, păstrând, totodată, certe trasături păgâne.

Originea sa pornește de la Samhain, festival celtic ce obișnuia să celebreze în Tara Galilor, in secolul 9, sfârșitul recoltei și începutul iernii. Sărbătoarea se ținea în jurul datei de 1 Noiembrie (Anul Nou celtic), dată care marca în calendarul creștin al popoarelor din vestul Europei Ziua Tuturor Sfinților (All Saints’ Day).  În zilele premergătoare Samhain-ului coborau turmele de la locurile de pășunat, se făceau focuri și se sacrificau animale, iar recolta  se punea la păstrare pentru iarnă.

În tradiția celtică Samhain-ul era de asemenea privit ca o perioadă în care porțile către lumea cealaltă se deschideau. Cerul și pământul nu mai erau delimitate iar sufletele celor morți (bune sau rele) coborau în lumea viilor pentru a-și vizita casele.

Tot de la Samhain vine și obiceiul purtării costumelor, larg răspandit în Irlanda, zona muntoasă din Scoția și parte din Țara Galilor. Oamenii se deghizau în personaje din legende, în zâne, cavaleri sau animale și mergeau din poartă în poartă pentru a colecta dulciuri, fructe și alte merinde. Se spunea ca aduce noroc și protejează familiile celor care îi primeau pe colindători și le ofereau bunătăți. Felinare din gulii sau dovleac erau atârnate la ferestrele caselor sau purtate de grupurile de colindători din casă în casă.

Din secolul 9 și până la 1900, vechiul Samhain a devenit aproape sinonim cu Ziua Tuturor Sfinților – All Saints Day sau, mai degraba All Hallows Day. De aici și denumirea All Hallows Eve (ajunul Zilei Sfintilor), din care a derivat in timp cunoscutul Hallowe’en.

În mod curios, în publicațiile americane din secolele 18 și 19 nu se menționează nimic despre această sărbătoare. Cel mai probabil, populația puritană din Noua Anglie fie se opunea, fie nu avea cunostință de existența Halloween-ului. Abia în a doua parte a secolului 19, odata cu marea migrație a irlandezilor și a scoțienilor către Statele Unite, Halloween-ul a devenit cunoscut și pe pământ american. Treptat, a fost asimilat de majoritatea populației iar începând cu secolul 20, celebrat pe întreg teritoriul SUA. Iar de aici știm ce a urmat. Ca orice sărbătoare americană (deci intens promovată), și Haloween-ul a devenit cunoscut – iubit sau urât – pe întreg mapamondul.

Deși poate prea comercial, ușor exagerat și criticat de cei care țin la tradițiile românești, nu putem să nu remarcăm trasăturile ‚ascunse’ pe care Halloween-ul le împarte cu multe dintre obiceiurile spațiului est-european, deci și cel românesc, definind totodată o anumită unitate a spiritualității premergătoare creștinismului în Europa:

–          jocul maștilor (precum ”Capra”, ”Ursul” sau ”Căiuții” la români, obiceiuri cu influențe vechi, pagâne) – practicat mai ales în timpul sărbătorilor de iarnă, este de asemenea asociat cu ideea de deschidere a cerului fiind, la origine, un ceremonial grav, un ritual menit să aducă rodnicie anului care urmează, spor de animale pentru păstori și succesul recoltelor

–          Focul lui Sumedru – sărbătoare cu un pronuntat caracter funerar care se ține și astăzi în satele din zona Rucar-Bran de Sfantul Dumitru (26 octombrie). Rădăcinile acestui obicei sunt precreștine, obiceiul marcând ritualul morții și al renașterii, prin incinerare. Focului lui Sumedru se desfășoară conform unui scenariu al morții și renașterii anuale a unei divinități fitomorfe, un ceremonial ce cuprinde moartea violentă a zeului îmbătrânit la sfarșit de an prin tăierea unui arbore din pădure, urmată de renașterea acestuia prin incinerare, în noaptea de 25 – 26 octombrie. Cenușa, cărbunii aprinși și alte resturi din rugul funerar sunt luate de săteni pentru a fertiliza grădinile și livezile.

–          sărbătoarea recoltei – are loc în preajma Sfântului Dumitru, zi ce marchează practic sfârșitul recoltei și începutul iernii. Este respectată și astăzi, în mod oarecum diferit de la sat la oraș. Dacă în zona rurală predomină încă tradițiile folclorice și se organizează târguri cu bunătăți, în marile orașe, produsele recoltei sunt expuse la marile târguri de agricultură și saloanele de vinuri.